Numărul insolvențelor a crescut în primele nouă luni cu circa 6%

Numărul insolvențelor a crescut în primele nouă luni cu circa 6%
Publicat: 21/10/2013, 13:33

Numărul firmelor care au intrat în insolvență în primele nouă luni ale anului a crescut cu aproape 6%, la 20.220, în luna septembrie 1.734 de societăți ajungând în situația de a nu-și mai putea plăti datoriile, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

În primele nouă luni ale anului 2012 s-au înregistrat 19.118 firme intrate în insolvență la nivelul întregii țări, arată datele ONRC.

Numărul de insolvențe din septembrie este mai mare decât nivelul înregistrat în luna precendentă, când 1.028 de firme au intrat în insolvență.

București și Bihor conduc în topul județelor cu cele mai multe insolvențe în acest an, cu 2.593 (în creștere cu 15% față de 2012), respectiv 1.206 (+20%), urmate de Galați cu 1.186 (+60%). Cele mai puține insolvențe au fost consemnate în județul Călărași – 134 de cazuri și Harghita – 161 de cazuri în acest an.

Cele mai multe firme care s-au confruntat cu dificultăți financiare sunt în continuare cele din comerț, peste 7.170 intrate în insolvență, dar și cele din construcții – 2.723, hoteluri și restaurante – 2.221 și industria prelucrătoare – 2.211.

La sfârșitul lunii septembrie erau active circa un milion de firme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Deșeurile descoperite de poliţişti la frontieră s-au dublat în 2024